† MACARIE
EPISCOPUL EUROPEI DE NORD
STOCKHOLM, 2014
PASTORALA LA NAŞTEREA DOMNULUI
POTIRUL VIEŢII
ANUL OMAGIAL EUHARISTIC (AL SFINTEI SPOVEDANII ŞI AL SFINTEI ÎMPĂRTĂŞANII) ŞI ANUL COMEMORATIV AL SFINŢILOR MARTIRI BRÂNCOVENI
† MACARIE
EPISCOPUL EUROPEI DE NORD
STOCKHOLM, 2014
† Macarie,
Din harul lui Dumnezeu Episcop al românilor
ortodocşi din Europa de Nord,
Preacucernicului cler, Preacuviosului cin
monahal şi preaiubiţilor credincioşi şi credincioase,
har, milă şi pace de la Hristos – Pâinea care S-a
pogorât din cer!
Iubiți frați și surori împreună rugători,
Înainte de a vă pune la inimă cuvântul meu
pastoral despre Potirul Vieții din care ne cuminecăm
și astăzi la această prăznuire euharistică, în Betleemul
Bisericii, doresc să vă deschid poarta sufletului,
împărtășindu-vă câteva strofe din poemul Sfintele
Taine, zămislit de Zorica Lațcu (Maica Teodosia),
în toată puritatea trăirii duhovnicești:
4
Din Potirul binecuvântat,
Și din trupul cel însulițat,
Curge scumpul sânge har mântuitor,
Viață dăruind întregului popor.
Voi, cei care sunteți însetați,
Și izvor de apă nu aflați,
Haideți toți și setea voastră-o potoliți,
Scumpul sânge-al jertfei, astăzi îl primiți.
Voi, cei care mult ați flămânzit,
Cei ce-n lume hrană n-ați găsit,
Pentru voi azi se jertfește Mielul Sfânt,
Pâinea vieții astăzi pentru voi s-a frânt.
Din potirul sfânt și luminos,
Când primim în taină pe Hristos,
Înșiși sfinții cei din slavă jinduiesc,
Fericirea celor ce se-mpărtășesc.
Din acest Potir al Liturghiei Îl primim și acum
pe Mântuitorul Hristos cu frică, credință și iubire,
pe Cel care se întrupează pe altarul Bisericii pentru
a-Și face sălaș în ieslea inimii noastre. Ne-am
primenit sufletește în acest răstimp premergător
prăznuirii, prin postire și rugăciune, ne-am curățit
lăuntric prin Taina Spovedaniei, iar acum primim
din Potirul nemuririi, adevăratul și sfântul Lui Trup
și adevăratul și scumpul Lui Sânge, rugându-L să
5
se unească cu noi, petrecând întru noi împreună cu
Tatăl și Duhul Sfânt.
Așa precum din înălțime S-a plecat smerit
pentru noi, binevoind a se culca în peșteră și în ieslea
necuvântătoarelor, cu umilință îi cerem și acum, să
se plece în peștera întunecoasă a neputinciosului
nostru suflet și în ieslea de lut a întinatului nostru
trup. Cât de bine ne este să devenim purtători de
Hristos! El ne poartă pe noi, iar noi îl purtăm pe
El, încălzind și luminând acest tărâm scandinav
care are atâta nevoie de desfătarea Luminii neapuse.
Cuminecându-ne cu El, Lumina Lumii, devenim
noi înșine potire lămurite în focul dumnezeirii,
străluminând neamul și glia străbună, cum adânc se
exprimă poetul-teolog Nichifor Crainic, în ultima
strofă din Cântecul Potirului:
Podgorii bogate și lanuri mănoase,
Pământul acesta, Iisuse Hristoase,
E raiul în care ne-a vrut Dumnezeu.
Privește-Te-n vie și vezi-Te-n grâne
Și sângeră-n struguri și frânge-Te-n pâne,
Ca bobul în spice și mustu-n ciorchine
Ești totul în toate și toate prin Tine,
Tu, viața de-a pururi a neamului meu.
6
Preaiubiții mei,
Potirul de la Ospățul credinței, de la Liturghie,
este prefigurat, în Vechiul Legământ, de potirul
adus de Melchisedec, „preotul Dumnezeului celui
Preaînalt”, care l-a binecuvântat pe Avraam (Facerea
14, 18-20), de paharul de argint al Dreptului Iosif,
ascuns în sacul plin cu grâu al fratelui său iubit
Veniamin (Facerea 44, 12), dar și de cupa cu rouă,
stoarsă din lână de Ghedeon, ce exprima înrourarea
harului prin Potirul credinței (Judecători 6, 38).
Melchisedec este considerat prototipul Mântuitorului
Iisus Hristos. Sfântul Apostol Pavel ne
spune că acesta este „rege al dreptăţii, apoi și rege al
Salemului, adică rege al păcii, fără tată, fără mamă,
fără spiţă de neam, neavând nici început al zilelor, nici
sfârșit al vieţii, ci, asemănat fiind Fiului lui Dumnezeu,
el rămâne preot pururea” (Evrei 7, 2-3). Pâinea și
vinul aduse de Melchisedec înaintea lui Avraam,
preînchipuiau Sfânta Euharistie. Melchisedec a
împlinit acest ritual ca preot și rege, în această slujire
dublă pe care o va desăvârși Mântuitorul Hristos,
ca Mare Preot și Mare Împărat, „după rânduiala lui
Melchisedec” (Psalmul 109,4; Evrei 7, 21).
Fericitul Iosif, patriarhul vetero-testamentar, a
cărui viață o aflăm în cartea Facerea, în capitolele
7
37-50, este numit cel „preafrumos”, întrucât L-a
preînchipuit pe Hristos, în toată frumusețea și
curăția sa lăuntrică. Fiind pizmuit de confraţii săi
și vândut pe arginţi, a zăcut o vreme într-o groapă,
însă în cele din urmă a fost salvat, ajungând mai
mare peste tot Egiptul, izbăvind astfel de foamete,
prin grâu, pe egipteni și neamul său. Și Hristos care
a fost vândut pe arginți și răstignit, a ieșit biruitor
din moarte, hrănind pe oameni cu Trupul Său –
Pâinea care se dă „pentru viața lumii” (Ioan 6, 51),
din Potirul euharistic, prefigurat de paharul pus de
Iosif în sacul doldora de grâu al mezinului Veniamin
(Facerea 44, 12).
Dreptul Ghedeon a văzut mai înainte Nașterea lui
Hristos, prin roua lânii, atunci când Dumnezeu l-a
ales pentru a izbăvi pe fiii lui Israel de madianiți. I-a
trimis un înger pentru a-l înștiința că el trebuia să-și
izbăvească poporul de dușmani. Ghedeon a cerut un
semn de la Dumnezeu: să arate rouă numai pe lână
și pământul să fie uscat și apoi ca rouă să fie numai
pe pământ și pe lână nu (Judecători 6, 36-40). Sfinții
Părinți văd în lâna înrourată prefigurarea Maicii
Domnului, în pântecele căreia S-a întrupat Hristos,
zămislit în chip supranatural, ca o rouă venită din cer.
Roua stoarsă din lână în vas, de Ghedeon (Judecători
6, 38), arăta picăturile harului mântuitor.
8
De altfel, așa cum citim în imnele acatist, Sfânta
Fecioară este ea însăși vasul cu totul de aur, întru
care s-a gătit pentru noi Trupul și Sângele Mielului
celui Dumnezeiesc, este paharul Împăratului ceresc,
întru care s-a dres de la Duhul Sfânt vinul harului
celui neîmpuținat, este năstrapa preasfântă în care
se păstrează pâinea vieții celei veșnice pentru cei
flămânzi de dreptate și paharul din care se primește
bucuria și mântuirea. În acest sens, icoana numită
Maica Domnului, Potirul nesecat, ne-o înfățișează pe
Preacurata cu mâinile ridicate spre cer, avându-l pe
Pruncul Sfânt pe pieptul ei, strălucind lângă inima sa,
în Potirul euharistic, din care ni se împărtășește vinul
harului Fiului Său – Pâinea vieții, potolind setea
și foamea noastră duhovnicească. Înaintea acestei
icoane, Hristos, sub ocrotirea Preamilostivei Sale
Maici, i-a vindecat pe cei cuprinși de patima beţiei.
Colindele românești o prezintă pe Fecioara
înlăcrimată, care poartă pe brațe Potirul galben, de
aur, la Fântâna Bisericii plină de apa vie a credinței,
dulce și cristalină, suspinând în răbdare și rugăciune
pentru cei cuprinși de necredință, patimi și păcate
grele. Vă aduc și la această prăznuire, la fereastra
sufletului, din trăirea colindelor ținutului meu natal
al Văilor Țibleșului, ca unul din cei care din copilărie
și până astăzi le-am colindat, apoi le-am cercetat
9
și le-am publicat ca pe niște veritabile comori de
suflet. Colinda aceasta este chiar din satul meu
năsăudean Spelmezeu:
Coborât-o, coborât,
Linu-i lin și flori de măr,
Maica Sfântă la fântână,
C-un pahar galbân în mână.
Numa plânge și suspină.
Vin îngerii și o-ntreabă:
- Di ce plângi, Măicuță dragă?
- Da' io cum n-oi suspina,
Este om, de cum se scoală,
Nici pe obraz nu se spală,
Merge la crâșmă, să-mbată
Și biserica-i uitată.
Tăt în loc de besărică,
Suduie pe Maica Sfântă,
Mă suduie așa pe mine,
Măcar nu fac rău la nime.
Am puterea a-i trăzni,
Da mi-i milă de copii
Și mi-i milă și mi-s dragi
Să nu rămână săraci,
Că rămân pe lângă vatră,
N-au la cine zice tată.
10
Iubiții mei fii şi fiice duhovniceşti,
Auzind acest colind, pentru mulți s-ar putea să
pară ca versuri izvorâte din trecutul îndepărtat. Rolul
moralizator al colindului nu mai este asumat azi,
dar astfel de vorbe ne-ar putea îndemna să privim
responsabil spre noi înșine și spre timpurile în care
trăim. Vremurile de azi sunt marcate de multe feluri
de beție, patimi în mrejele cărora cad tinerii din
ce în ce mai devreme. Societatea prezintă uneori
valorile morale ca fiind anacronice și îi împinge pe
adolescenți și tineri spre un mod de viață care nu
mai ține seama de principii.
Cuvintele Sfântului Antonie cel Mare parcă
sunt pentru zilele noastre. El spune într-un pasaj
inclus în Patericul egiptean: „Va veni vremea ca
oamenii să înnebunească și când vor vedea pe cineva că
nu înnebunește se vor scula asupra lui, zicându-i că el
este nebun, pentru că nu este asemenea lor”.
Cunoașterea lui Hristos ne ajută să nu ne
lăsăm sufocați de nebuniile acestei lumi, iar
Nașterea Domnului este pentru noi un moment de
redescoperire a valorilor fundamentale. Apropierea
de Potirul Liturghiei prefigurat de Melchisedec, de
Drepții Iosif cel Preafrumos și Ghedeon, ajuns prin
Fecioara Maria, pe braţele Mântuitorului Hristos
11
Arhiereul cel veșnic care l-a pus în mâinile Sfinţilor
Apostoli și urmașilor acestora: episcopi, preoţi
și diaconi, ne cheamă la împărtășirea de bucuria
întâlnirii cu Dumnezeu.
Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului este una
a inocenței, în fiecare dintre noi revigorânduse
neprihănirea prunciei în care știam să fim
mulțumiți cu prăznuirea și atmosfera de comuniune
în colindul sfânt și bun. Să cerem Atotmilostivului
Dumnezeu ca să se nască în fiecare dintre noi râvna
redescoperirii adevăratelor valori pentru a fi aici și
acum mărturisitorii acestei înnoiri.
Al vostru fierbinte rugător către Domnul și de
tot binele voitor,
† Episcopul Macarie
Dată în Reședința noastră episcopală din Stockholm,
Suedia, la Praznicul Nașterii Domnului, în anul
mântuirii 2014.
No comments:
Post a Comment