Capitala Suediei a fost pentru prima oară în acest an, de Bobotează, sediul unei manifestări tradiţionale româneşti în cadrul căreia Episcopul Europei de Nord, Prea Sfinţitul Macarie Drăgoi a aruncat crucea în apa Mării Baltice, în semn de binecuvântare. În semn de respect pentru tradiţiile româneşti din ţară, doi bărbaţi curajoşi, Felix Bozian de 37 de ani, originar din Iaşi, aflat de 2 ani în Suedia şi Radu Cristian Rusu, originar din Botoşani, aflat de 8 ani în Scandinavia, au plonjat în apă pentru a recupera crucea şi a invoca binecuvântările unui asemenea gest.
Slujba sfinţirii apei de Bobotează a fost săvârşită la Stockholm de Prea Sfinţitul părinte Episcop Macarie Drăgoi , episcopul Europei de Nord, împreună cu preoţii Gheorghe Borca şi Florin Bălan, după liturghia de la biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului din Bredang-Stockholm. Alături de intreaga comunitate, ca de obicei, Asociaţia Culturală Româno suedeză "Frăţia", care a avut un rol foarte important în organizarea evenimentului, achiziţionând inclusiv costumele de scafandru pentru cei doi barbaţi care au sărit în apă. Obiceiul românesc, practicat anul acesta în premieră la Stockholm, a focalizat inclusiv atenţia mai multor publicaţii suedeze care au trimis reporteri la faţa locului.
Câteva sute de români au ţinut să participe la serviciul religios cu acest prilej, mergând de la biserica din Bredang-Stockholm, în cadrul unei procesiuni până pe ţărmul mării, la Sjövilla, (Skärholmens Gård).
"Aruncarea şi scoaterea crucii în apă semnifică intrarea şi ieşirea lui Isus Hristos din apele Iordanului, pe care le sfinţeşte cu propriul Său trup. Apa fiind seva universului, întregul univers primeşte sfinţirea , după cum ne arată una dintre cântările Bobotezei. "Hristos s-a botezat, El iese din apă şi odată cu el purifică o lume întreagă. " Acest gest liturgic al aruncării şi scoaterii crucii din ape şi un sens baptismal. Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune: " Căci cufundarea şi ieşirea lui Hristos din Iordan exprimă Taina Sfântului Botez adică moartea şi învierea întru Hristos ", a apreciat cu acest prilej, Prea Sfinţitul Macarie Drăgoi, episcopul Europei de Nord.
"Crucea a fost ridicată din ape de către doi enoriaşi ai bisericii noastre cu Hramul Adormirea Maicii domnului din Bredang - Stockholm, lucru care ne bucură. A fost un eveniment mare la care au participat şi enoriaşii în număr mare, pentru ca astăzi a fost aruncată crucea aici la Stocholm pentru prima oară, anul trecut evenimentul fiind la Goteborg. Deşi frigul a fost foarte mare, Dumnezeu ne dă putere. De acum, în fiecare an, se va şti că aici este locul unde se va arunca Sfânta Cruce în apă", a declarat la sfârşitul rugăciunii de sfinţire a apei, părintele Gheorghe Borca.
Temperaturile foarte scăzute, cu mult sub zero grade Celsius, aproximativ minus 20, nu i-au descurajat pe cei doi curajoşi care au plonjat în apele Mării Baltice pentru a recupera crucea. Credinţa, dorinţa de a păstra tradiţiile şi aceea de a atrage binecuvântările unui asemenea gest, au fost principalele argumente care i-au întărit şi le-au dat forţa de a duce la capăt acest demers.
"Credinţa ne îndeamnă pe toţi să facem aceste gesturi. Prima dată am vrut să mă arunc fără haine, fără costumul de scafandru pentru că am văzut şi la alţii există asemenea tradiţii. Am avut tot timpul siguranţa că Dumnezeu o să mă păzească şi nu o să mi se întâmple nimic.Costumul de scafandru m-a protejat foarte bine", spune Felix Bozian.
Radu Cristian Rusu, coechipierul şi "contracandidatul" la săritura în căutarea crucii aruncate în apă, completează: "Am vrut să păstrăm tradiţia. Am mai sărit odată în apă rece, dar nu de Bobotează, cu alt prilej... Sperăm să se întâmple ceva bun după fapta noastră, să ne aducă nroc şi mai mult bine. Am sărit ca să fim binecuvântaţi."
Şi pentru ceilalţi participanţi la eveniment, trăirile au fost deosebite, după cum a descris, spre exemplu, domnul Dan Mardare, de 39 ani, originar din Botoşani şi aflat din anul 2007 in Suedia:
"Pentru mine e ceva unic, pentru prima dată am văzut aşa ceva, la Stockholm, la asemenea temperatură. Am gustat evenimentul pentru că de dimineaţă am ajutat la spargerea gheţei pentru copca în care au sărit cei doi. E un ger cumplit."
Semnificaţiile evenimentului deosebit al Bobotezei cu tradiţii româneşti la Stockholm şi speranţele de mai bine care au fost legate de succesul simbolic al acestui moment, pentru românii din Stockholm şi nu numai pentru ei, au fost reliefate de precizările doamnei Elena Borca, preşedinta Asociaţiei Culturale Româno-suedeze Frăţia:
"Anul trecut, crucea a fost aruncată la Goteborg de către Prea Sfinţia Sa, Dr. Macarie Drăgoi. La Stockholm aceasta este o premieră. A fost un moment deosebit, foarte semnificativ pentru noi, ortodocşii români care ne aflăm pe teritoriul Scandinaviei şi care de 20 de ani purtăm în noi creştinismul şi ortodoxia românească. Dorim ca acest moment să fie de bun augur pentru demersurile noastre în scopul construirii la Stockholm a unei biserici româneşti. Sperăm să ne regăsim în lăcaşul nostru pentru că este pentru prima oară când se va construi la Stockholm o biserică românească. După 20 de ani, am primit de la autorităţile suedeze 9000 metri pătraţi de teren, pentru a ridica acest lăcaş. Dorim ca ziua de astăzi să marcheze un semn bun pentru acest proiect care este în desfăşurare şi ale cărui lucrări trebuie să înceapă la sfârşitul lunii februarie. Asociaţia Frăţia în colaborare cu Biserica ortodoxă Adormirea Maicii Domnului din Bredang - Stockholm şi Episcopia Nordului, au depus toate eforturile pentru ca acest eveniment să fie unul reuşit şi să facă cinste comunităţii de români."
Sărbătoarea Bobotezei este încununată de prezenţa episcopului alături de preoţii şi credincioşii din Europa de Nord datorită faptului că, de doi ani, românii din Scandinavia au episcop. Anul trecut, Prea Sfinţitul părinte Episcop Macarie Drăgoi a slujit de Bobotează la Goteborg , pe ţărmul Mării Nordului şi acolo a ieşit cu credincioşii şi cu preoţii în procesiune şi a aruncat crucea în apa Mării Nordului.