† Macarie,
Din harul lui Dumnezeu Episcop al românilor
ortodocși din Europa de Nord,
Preacucernicului cler, Preacuviosului cin monahal
și preaiubiţilor credincioși și credincioase, har, milă și
pace de la Hristos – Pruncul care a luminat și a bucurat
astăzi Betleemul și întreaga lume!
Iubi ţi fra ţi ş i surori în Iisus Hristos – Împăratul
împăraţ ilor,
Nașterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos ne așază
pe fi ecare în starea de primitori ai Veștii celei bune și,
totodată, de mărturisitori ai Plinirii vremii. Creștinul are
conștiința trăirii sub pecetea istoriei, dar, în același timp,
mărturisește că fi ecare om își poate aduce contribuția la
continuarea lucrării lui Hristos în lume prin mărturia
vieții și rugăciune. Veacurile creștine au fost marcate
4
de oameni sfinți care au influențat soarta lumii întregi.
Biserica ni-i prezintă ca modele și, cinstindu-i, prelungim
în timp trăirea lor pilduitoare.
După cum știți, anul 2013, care se încheie acum, a
fost dedicat de Sfântul Sinod, la inițiativa Preafericitului
Părinte Patriarh Daniel, Sfinților Împărați Constantin
și Elena. Această hotărâre pastorală a fost luată întrucât
s-au împlinit 1700 de ani de la emiterea, de către Sfântul
Împărat Constantin cel Mare, a Edictului de libertate
religioasă de la Mediolanum (Milano), în anul 313.
Cunoaștem din antichitatea creștină, de la istoricii
Lactanțiu și Eusebiu de Cezareea, faptul că Împăratul
Constantin, înainte de convertirea sa, cinstea împreună
cu legiunile sale divinitatea solară Sol invictus, adică
Soarele nebiruit. În anul 312, înaintea unei lupte decisive
împotriva rivalului său Maxențiu, la Podul Milvius
(Podul Vulturului), de lângă Roma, Constantin a avut o
vedenie minunată. În lumina zilei, când soarele începea
să coboare spre asfințit, i s-a arătat pe bolta cerească,
deasupra globului solar, semnul strălucitor al crucii, însoțit
de inscripția: In hoc signo vinces (În acest semn vei învinge).
Hristos Însuși l-a îndemnat să se așeze sub puterea
Crucii Sale. Constantin a urmat porunca și a pus pecetea
protectoare a Crucii pe steagurile și scuturile armatei,
ieșind apoi victorios din luptă. Intrarea sa triumfală
în Roma, cu stindardul Crucii lui Hristos, însemna și
sfârșitul persecuțiilor îndreptate împotriva creștinilor în
Imperiul Roman, vreme de aproape 300 de ani.
5
Într-o frescă românească, unică în întreaga artă
de tradiție bizantină, Sfântul Împărat Constantin este
înfățișat în această dimensiune biruitoare, supratemporală,
conducând oștenii martiri ai Marelui Împărat ceresc, uciși
în timpul persecuțiilor anticreștine din cele trei veacuri.
Icoana, de mari dimensiuni, de aproape 5 metri liniari, este
sugestiv intitulată Cavalcada Sfintei Cruci, aflându-se pe
peretele vestic al pronaosului bisericii bucovinene Sfânta
Cruce din Pătrăuți, ctitorită de Sfântul Voievod Ștefan cel
Mare al Moldovei, în anul 1487. În fruntea cetei sfinților
mucenici militari, zugrăviți călare pe cai roibi și albi, se
află Arhanghelul Mihail alături de Împăratul Constantin,
îndreptându-se spre biruitorul semn al Crucii, înscris
luminos pe cer, cu inscripția din viziunea de la Podul
Milvius: In hoc signo vinces (În acest semn vei învinge).
După ce s-a întâlnit cu Hristos, Constantin a înțeles că
Sol invictus (Soarele nebiruit), la care se închina odinioară,
nu era un astru ceresc, ci Însuși Hristos – Soarele vieții,
care l-a chemat să împlinească, prin puterea Crucii, o
nouă lucrare de apostolat în lumea păgână. De aceea, în
cuvântările sale, Constantin îl numea pe Mântuitorul
Hristos, Invictus Christus (Hristos cel nebiruit).
Cântările Canonului Utreniei de la Sărbătoarea
Sfinților Împărați Constantin și mama sa Elena (care era
creștină de multă vreme, dinaintea convertirii fiului ei, pe
care l-a susținut mult în răspândirea credinței creștine)
reflectă minunat acest crez: „Cu prealuminat semn din stele,
fericite, Hristos – Soarele te-a luminat și luminător pe tine
6
celor întunecați te-a arătat”1; „Mânecând la Soarele cel neapus
și Stăpânul, Împărate Constantin, de Dumnezeu înțelepțite,
te-ai umplut de lumină”2.
Așadar, Sfântul Constantin cel Mare, pe care l-am
cinstit în chip deosebit în acest an liturgic, ne învață acum
la slăvitul praznic al Nașterii lui Hristos, pe noi cei care
viețuim pe aceste tărâmuri ale soarelui-apune, că astăzi
ne răsare Soarele cel neapus, împărtășindu-ne lumina
cea neînserată a Împărăției Sale. Aducem doxologie
prin troparul prăznuirii, arătând că Nașterea lui Hristos
răspândește lumina cunoștinței, iar noi, împreună cu cei ce
slujeau stelelor, învățăm și cunoaștem să ne închinăm și să
slujim numai adevăratului Soare al dreptății și Răsăritului
celui de Sus. Întunericul s-a risipit, lumina strălucește
pretudindeni, iar razele Soarelui – Hristos încălzesc
inimile noastre. „Poporul care stătea în întuneric a văzut
lumină mare și celor ce ședeau în latura și în umbra morţii
lumină le-a răsărit” (Isaia IX, 1; Matei IV, 16). „Noaptea
e pe sfârșite; ziua este aproape. Să lepădăm dar lucrurile
întunericului și să ne îmbrăcăm cu armele luminii” (Romani
XIII, 12), devenind purtătorii Luminii adevărate.
Preaiubiții mei,
Cu multe veacuri în urmă, Proorocul Maleahi a
prevestit că „va răsări Soarele dreptății și vindecare fi-va-n
1 Mineiul pe mai, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă,
București, 2012, p. 216.
2 Ibidem.
7
aripile Lui” (Maleahi III, 20; IV, 2) iar Proorocul Zaharia,
tatăl Înaintemergătorului și Botezătorului Domnului,
umplut de Duhul Sfânt, a profețit: „milostivirea milei
Dumnezeului nostru, cu care Răsăritul cel de Sus ne-a
cercetat” (Luca I, 78). Așadar, din vechime, Biserica a găsit
de cuviință să așeze sărbătoarea Nașterii lui Hristos, la 25
decembrie, în jurul solstițiului de iarnă, când zilele încep să
crească, iar nopțile să se micșoreze. Creșterea zilei indică
apropiata biruință a lui Hristos asupra întunericului și
răului, când totul va fi umplut de lumină.
Astfel, s-au înlocuit sărbătorile păgâne din această
parte a anului, mai ales sărbătoarea romană Dies natalis
Solis invicti – Ziua de naștere a soarelui nebiruit, astrul învingător
al frigului și întunericului, cu prăznuirea Nașterii
lui Hristos – Soarele dreptății. O dată cu întruparea Mântuitorului
Hristos „Lumina lumii” (Ioan IX, 5), împlinindu-
se profețiile Vechiului Legământ, s-a rânduit în Noul
Legământ adevărata închinare înaintea Soarelui din care
se revarsă lumina cea mai presus de toată lumina.
De aceea, chiar dacă bolta văzută a cerului scandinav
este acum întunecată și plumburie, bolta cerului nostru
lăuntric este senină, „de mărgărit”, deoarece strălucește
pe ea Hristos – Soarele cel neapus; chiar dacă acest sezon
nordic este atât de friguros, văzduhul nostru duhovnicesc
este străluminat și încălzit de razele harului dumnezeiesc,
fiindcă prin Sfânta și Dulcea Cuminecătură,
I-am făcut sălaș în ieslea inimii noastre Însuși Mântuitorului
Hristos – Soarele vieții.
8
Așa cum v-am obișnuit în fiecare an de Crăciun, vă
aduc iarăși la fereastra sufletului o altă colindă din satul meu
natal transilvan. Prin acest colind duios, toată făptura este
chemată să se trezească pentru a se desfăta de lumina răsăritului
Domnului nostru Iisus Hristos – Soarele cel luminos:
Sculați, gazde, nu dormiți
Că Soarele-o răsărit
În oblonul boilor,
În staolul oilor,
În țărcușul mieilor,
În casa creștinilor.
Că îi Soare luminos
Domnul nost Iisus Hristos,
Care de la iad ne-o scos,
Din muncile iadului,
Din văpaia focului3.
Pe lângă colindele străbune, imnografia înainteprăznuirii
și prăznuirii Nașterii Domnului abundă în laude
aduse Soarelui – Hristos, ce răsare din Maria – norul cel
strălucitor și fecioresc:
„Pe Tine, Dătătorule de lumină, Soare al dreptății,
Cel ce ai intrat în pântece și ai voit a Te naște mai presus
de cuvânt, o stea din depărtare Te-a vestit cititorilor în
stele…”4; „Norul cel strălucitor vine să răsară pe Hristos,
Soarele dreptății, din pântece de Maică, luminând tot
3 Colindă culeasă din localitatea Spelmezeu, jud. Bistrița-Năsăud.
4 Mineiul pe decembrie, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă,
București, 2005, p. 379.
9
pământul cu dumnezeiești străluciri”5; „Ca pe un alt cer
te lăudăm pe tine, Fecioară, ceea ce vii să ne răsari nouă,
din pântecele cel întrutot sfânt, pe Soarele dreptății,
Care luminează pe cei ce sunt în umbra morții și în
stricăciune…”6; „Minunându-se de uimitoarea naștere,
magii cei povățuiți de dumnezeiasca stea s-au oprit și
văzând pe Soarele cel ce a răsărit din feciorescul nor,
daruri I-au adus”7.
Maica Fecioară purtând Soarele – Fiu pe neprihănitele
sale brațe, cuprinsă de teamă și uimire îl întreabă:
„Soare, Fiule! Cum Te voi acoperi cu scutece? Cum Te
voi ține în brațe pe Tine, Cel ce stăpânești toate? Cum voi
căuta, fără teamă la Tine, spre care nu îndrăznesc a căuta
heruvimii? Acestea a grăit ceea ce nu știe de nuntă, ținând
pe Hristos în brațe”8.
La rândul nostru, copleșiți de Taina minunată, o
întrebăm pe Cea fără de stricăciune:
„Cum te vom numi pe tine ceea ce ești plină de har!
Cer, că ai răsărit Soarele dreptății? Rai, că ai odrăslit
Floarea nestricăciunii? Fecioară, că ai rămas nestricată?
Maică Preacurată, că ai avut în sfintele tale brațe pe
Dumnezeul tuturor? Pe Acela roagă-L să mântuiască
sufletele noastre”9.
5 Ibidem, p. 386.
6 Ibidem, p. 390.
7 Ibidem, p. 394.
8 Ibidem, p. 404.
9 Ibidem, p. 407.
10
Iubiții mei fii și fiice duhovnicești,
Aducem mulțumiri Mântuitorului Hristos pentru tot
ajutorul primit anul acesta și pentru darurile revărsate
cu prisosință asupra noastră, prin ocrotirea și mijlocirile
Preasfintei Sale Maici, ale Sfinților Împărați Constantin
și Elena și ale tuturor Sfinților Săi.
La începutul acestui an, în perioada 28 ianuarie – 4
februarie 2013, Centrul de tineret Sfântul Voievod Ștefan cel
Mare al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord
a organizat în România, la Centrul pastoral-social Sfânta
Cruce de la Mănăstirea Caraiman, o tabără de iarnă și un
pelerinaj închinat Sfinților Împărați Constantin și mama
sa Elena, la mănăstirile și bisericile din Arhiepiscopia
Bucureștilor, culminând cu slujirea liturgică prezidată de
Preafericitul nostru Părinte Patriarh Daniel în Catedrala
patriarhală din București și închinarea la moaștele
Sfinților Împărați, păstrate în acest locaș ocrotit de ei.
Din grupul de pelerini au făcut parte tineri români care
muncesc sau studiază în țările scandinave, dar și tineri
suedezi, norvegieni și danezi convertiți la ortodoxie.
Frumoasele activități cu tinerii din parohiile episcopiei
au fost încununate, și în acest an, de Adunarea generală
a tinerilor din Europa de Nord, organizată la Copenhaga
(30 noiembrie – 1 decembrie 2013), unde l-am prăznuit pe
Sfântul Apostol Andrei și am sărbătorit Ziua Națională a
României, copiii și tinerii bucurându-ne cu un program artistic
deosebit. Partea cultică s-a prelungit în cea culturală
11
și prin drumeția de pe malul nord-estic al Insulei Seeland,
în Helsingør, la străvechiul castel Kronborg al legendarului
prinț danez Ha mlet din piesa lui William Shakespeare.
Toate manifestările spirituale și culturale din eparhia
noastră, dedicate în anul 2013 Sfinților Împărați Constantin
și mama sa Elena (expoziții de icoane, sesiuni de comunicări
științifice, conferințe, întruniri catehetice, ateliere de
lucru) au fost conjugate cu activitățile în folosul celor bolnavi
și singuri, prin colectele de întrajutorare și programele
de slujire filantropică în comunitățile noastre parohiale.
Anul 2014 a fost proclamat de Sfântul Sinod al Bisericii
noastre „Anul omagial euharistic al Sfintei Spovedanii și al
Sfintei Împărtășanii și anul comemorativ al Sfinților Martiri
Brâncoveni”. Mucenicii Brâncoveni sunt și Ocrotitorii
cerești ai episcopiei noastre, alături de Sfântul Apostol
Andrei și de ceilalți Sfinți Voievozi Români: Ștefan cel
Mare al Moldovei și Neagoe Basarab al Țării Românești.
Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord își
desfășoară misiunea în ţări monarhice unde sunt cinstiți
Sfinţii Regi, creștinători ai Scandinaviei. Această tradiție
ne îndeamnă și pe noi românii să-i cunoaștem mai bine
și să-i prețuim pe Sfinţii noștri Domnitori, Apărători și
Mărturisitori ai credinţei ortodoxe.
La loc de frunte, între aceștia, sunt Sfinții Martiri
Brâncoveni: Constantin Voievod cu fiii săi Constantin,
Ștefan, Radu și Matei, dimpreună cu sfetnicul Ianache
Văcărescu, care au fost decapitați la Constantinopol, în
urmă cu 300 de ani, în 15 august 1714, mărturisindu-L
12
pe Hristos cu prețul vieții lor. Nu s-au lipit cu nimic de
cele trecătoare, ci s-au dăruit jertfelnic în veșnicia Mirelui
ceresc. Noi, cei de astăzi, îi avem modele și mijlocitori, de
aceea, anul viitor, la începutul lunii octombrie, Centrul
de pelerinaj Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodești al
episcopiei noastre va organiza un pelerinaj în România,
pe urmele Sfinților Brâncoveni, îndeosebi la moaștele și
ctitoriile lor din sudul țării.
Prin cinstirea Sfinților Mărturisitori devenim și noi
mai conștienți de faptul că trăirea creștină nu este doar o
opțiune individuală, ci poate fi o lumină peste veacuri. Călcând
pe urmele sfinților, sufletul nostru se bucură primind
pildă de viață, dar, în același timp, starea de pelerin este,
prin ea însăși, mărturisitoare pentru cei din jurul nostru.
Praznicul Nașterii Domnului să ne fie tuturor un nou
început pentru a împlini cele pricepute din întâlnirea peste
timp cu trăitorii și mărturisitorii comuniunii cu Hristos –
Lumina lumii și Împăratul împăraților.
Al vostru fierbinte rugător către Domnul și de tot
binele voitor,
† Episcopul Macarie
Dată în reședința noastră episcopală din Stockholm, Suedia, la
Praznicul Nașterii Domnului, în anul mântuirii 2013.
