Invitaţie la Hram


Iubiţi Fraţi întru Hristos!

Anul acesta, cu voia Domnului, vom sărbători  hramul bisericii noastre în  ziua de Duminică, 14 august, întrucât praznicul "Adormirii Maicii Domnului" este luni, când cei mai mulţi dintre Domniile Voastre veţi  fi la lucru.
 Sfânta Liturghie Arhierească, oficiată de PreaSfinţitul Macarie, Episcopul Europei de Nord, va începe la orele 11:00, la biserica din Bredäng.
Printre invitaţii speciali se vor afla doamna Răduţa Matache, Ambasadorul  României  în Regatul Suediei  şi domnul senator Viorel Badea, ales în Circumscripţia electorală pentru românii cu domiciliul în afara ţării.
După Sfânta Liturghie va avea loc agapa frăţească, unde sunteţi  aşteptaţi  cu drag să gustaţi preparate tradiţionale de post.

Cu binecuvântări,
Preot Gheorghe Borca
Tel:  070 - 432 19 80

Apel al familiei pr . Borca pentru salvarea proiectului primei biserici româneşti din Stockholm



Apel al familiei pr . Borca pentru salvarea proiectului primei biserici româneşti din Stockholm

DRAGII NOŞTRI,
Vă scriem în acest moment, pe care îl considerăm, fără nici cea mai mică tendinţă de exagerare, cel mai greu din viaţa noastră. Nu vă putem exprima în cuvinte cât de greu ne este şi cât de fără urmă de soluţie privim problema cu care ne confruntăm. În nici trei săptămâni, mai exact pe 25 august, avem data scandentă, fixată de Inkasso, ca să plătim datoria de 487 257 kr. pe care o avem la Swedbank, bani pe care, ştiţi cu toţii, i-am împrumutat ca să acoperim o parte din cheltuielile care au constituit demararea proiectului de construire a Bisericii de lemn.
Dacă până la această dată nu plătim banii, Kronofog se va ocupa de litigiul financiar în care vom fi cu banca, şi ştiţi cu toţii că asta înseamnă executarea silită, în cazul de faţă, ipoteca fiind pusă pe casa noastră, aceasta însemnând că vom fi, practic evacuaţi şi rămaşi fără un acoperiş deasupra capului.
Am încercat pe la toate firmele care acordă împrumut să facem o nouă solicitare de finanţare. Totul a fost în zadar.  Nici firmele cu cele mai exorbitante dobânzi nu pot face nimic pentru noi în acest sens, date fiind situaţiile repetate în care am avut întârzieri la plata diverselor facturi.
Vă rugăm, vă implorăm din adâncul sufletelor noastre, AJUTAŢI-NE!!!!!! Nu mai avem cale de ieşire din acest impas. Poate aveţi cumva cea mai mică posibilitate de a ne împrumuta, în orice condiţii şi cu orice nivel de dobândă! Poate sunt printre Voi persoane care nu au făcut împrumuturi, care pot obtine cu uşurinţă un împrumut, fie şi de la persoane fizice, sau de la firmele de care vă spuneam mai înainte, care au dobânzi foarte mari, dar care acordă în timp scurt asistenţa financiară. Acceptăm, dată fiind situaţia dezastruoasă în care ne aflăm, orice condiţii de împrumut, juristul va întocmi actele necesare, astfel ca sa nu existe suspiciuni din partea voastră.
Vă rugăm, FRAŢILOR, nu ne lăsaţi! Suntem ajunşi la o vârstă la care nu o mai putem lua de la capăt, am dat tot ce puteam da pentru ca Biserica lui Hristos să poata fi ridicată. Dacă pentru aceasta trebuie să pătimim şi pierderea casei în prag de iarnă, facă-Se voia Domnului, dar trebuie ca şi voi să ştiţi acestea, căci la drumul greu la care am pornit în urmă cu câţiva ani nu am fost singuri,  ci am făcut voia oamenilor.
Pe 15 august este data scadenta şi la factura terenului pentru noua Biserica din Bredäng, în valoare de 42 196 kr, factură care figurează şi ea tot în sistemul Inkasso. Dacă nu va fi achitată, terenul pentru care am depus atât de mult efort ca să ne fie acordat, va trebui, practic, dat înapoi. Aceasta ar însemna că, deşi au fost atât de mulţi oameni cu suflet, care au susţinut proiectul de construire a Bisericii, acesta totuşi va fi anulat. E mare păcat, dragilor, e vorba de o investiţie uriaşă, atât financiar vorbind cât şi emoţional. Căci cu toţii am crezut în acest VIS şi am depus eforturi, sentimente, speranţe... Nu putem renunţa atât de uşor, mai ales acum, când am şi anunţat Biserica suedeză că începând din octombrie slujbele noastre vor avea loc pe terenul noii Biserici, aşa cum este normal, dealtfel.
La data de 1 septembrie încep lucrările la clădirea provizorie care va servi pt slujbe până când se va ridica biserica.  Biblioteca şi mobilierul vor  fi găzduite tot acolo. La sfârşitul lunii septembrie- începutul lunii octombrie începe şi constructia bisericii de lemn.
 În continuare apelăm la bunăvoinţa tuturor să sprijine financiar aceste lucrări . Apelăm şi la cei care pot să lucreze benevol pentru sfântul lăcaş.  De asemenea, cei care lucrează în constructii si le rămân materiale, dacă pot să le aducă , până la folosire, ori la casa preotului, din Ådra, ori la locul viitoarei construcţii, după ce va fi făcută împrejmuirea. 

La prima etapă  a lucrărilor avem nevoie de voluntariat pt săpături, turnarea planşeului de ciment, materiale din domeniul contrucţiilor, ciment , scânduri, cuie, etc,.
  Firma de transport XXL va asigura transportul pt. sârma necesară la gardul bisericii. Dacă există binevoitori , este important  pot să doneze cel puţin costul unui balot de sârmă .
 Pentru orice  detalii legate de aceste subiecte puteţi obţine detalii contactându-ne la numărul de telefon 0704974663 - Elena Borca . 
Cei care doresc să dea o mână de sprijin şi să obţină constant informaţii cu privire la evoluţia lucrărilor sunt rugaţi să trimită datele de contact (e -mail şi numărul de telefon la adresa de e-mail elena.borca@gmail.com.
Domnul fie cu noi toţi!
Cu speranţa în voi,
Pr. Gheorghe şi Lenuţa Borca