APEL

OAMENI BUNI,

Va scriu din nou, in speranta ca poate, unindu-ne din nou fortele, vom putea sa rezolvam inca o data o situatie extrem de delicata pentru dragul nostru parinte Gheroghe si pentru familia sa.
Multi dintre Domniile Voastre ati mai auzit de mine, sunt Monica Andreescu, casier al asociatiei „Fratia” si in urma cu cateva luni am trimis, tot prin intermediul maicii preotese Elena, o scrisoare deschisa catre toti romanii pe care Domnia Sa i-a avut in lista de contacte. Era acela un demers strict personal, caci m-am vazut in incapacitatea de a face altceva pentru acesti minunati oameni care au ajutat, ajuta si, sunt ferm convinsa, vor ajuta in continuare pe orice seaman de-al nostru aflat in impas. As dori pe aceasta cale sa multumesc din suflet tuturor celor ce au raspuns apelului meu. Desi au fost si reactii dintre cele mai negative (pe care, dealtfel, le asteptam...) mult mai multi au fost cei care mi-au telefonat si au apreciat initiativa mea. Acesti oameni minunati, care au si sprijinit ulterior cu atat cat le-a stat in putinta,  imi dau acum curajul sa trimit un nou apel de ajutor.
Oameni buni, frati intru Hristos, situatia familiei Borca este extrem de grava!!! IN DOAR 5 (CINCI) ZILE, MAI PRECIS PE DATA DE 30 AUGUST,  PARINTELE GHEORGHE, MAICA PREOTEASA ELENA SI MAMA DOMNIEI SALE (O BATRANA BOLNAVA,  APROAPE IMOBILIZATA LA PAT) VOR TREBUI SA EVACUEZE CASA IN CARE LOCUIESC!!!!!!!!!!!!!!!!
Nu exagerez catusi de putin, voi atasa prezentului e-mail si fotocopii ale somatiilor de la banca. Familia Borca a ajuns in aceasta disperata situatie intrucat nu au putut restitui la timp imprumutul de 500.000 kr, bani pentru care si-au ipotecat propria locuinta si pe care i-au folosit in totalitate in achitarea altor plati urgente fara de care anevoiosul proiect de construire al bisericii de lemn de la Bredäng nu ar fi putut merge mai departe.
Sunt convinsa ca multi dintre noi am fost, macar o data in viata, in situatia de a nu avea siguranta acoperisului de deasupra capului. Stiu, deasemenea, ca suntem multi cei care am cerut ajutorul familiei Borca in a inlesni gasirea unei locuinte. Eu personal am primit ajutorul acestor minunati oameni, care o buna bucata de vreme ne-au gazduit (pe mine, pe sotul meu si copilul nostru in varsta de 4 ani), fara a cere sau fara a astepta macar ceva in schimb. Poate ca de aceea nu pot sta cu mainile in san, asteptand sa treaca timpul, sa se scurga aceste atat de putine zile, si sa ii vad cum sunt evacuati ca niste raufacatori. Pur si simplu NU POT!!!!!! Trebuie sa se poata face ceva. Am incercat, personal, sa imprumut banii in nume propriu. Insa pe numele meu si al sotului meu exista deja un bolån, asa ca nu mai primim nici un alt imprumut, mai ales din cauza ca in acest moment numai sotul meu are un venit stabil, eu fiind arbetslös. De aceea vin cu propunerea, cu rugamintea, ca cei care pot sa ii ajute pe parintele Gheorghe si familia sa, sa faca acest lucru cat de curand posibil! Este vorba de 500.000 kr, dar daca sunt printre Domniile Voastre persoane care nu au credite bancare, sau care pot obtine, prin orice alte mijloace, macar o parte din acesti bani, va rog mult, sa nu mai pierdem timpul! Costurile acestor imprumuturi sunt, este adevarat, destul de mari, dar ele vor fi suportate integral de parintele Gheorghe. Cand am incercat sa imprumut pe numele meu bani, pentru a-i ajuta, mi-au garantat, in urma unei discutii cu juristul asociatiei, ca exista un act aditional, care se face intre Dumneavoastra si parinte, astfel ca nu poate fi nici o umbra de suspiciune in ceea ce priveste rambursarea creditului. Stiu ca intreaga suma este mare, nu prea cred ca poate fi acordata unei singure persoane, insa, va rog, daca stiti ca aveti posibilitatea de a face imprumut, pe orice suma va este acordata de bancile cu care lucrati, faceti cunoscut acest lucru maicii preotese, astfel ca hartiile intre familia Borca si Dumnevoastra sa poata fi facute in timp util. Astfel ca ziua de 30 august sa nu devina una neagra pentru parinte si familia sa.
Banii vor fi restituiti din finantarea pe care asociatia „Fratia” ii va primi pentru demararea lucrarilor de constructie. In acest sens au fost trimise in toate colturile lumii proiecte de finantari la marile concernuri internationale, cunoscute pentru acordarea de credite nerambursabile pentru proiectele pe care le considera unice. Ori, biserica de lemn in stil maramuresan de la Bredäng, este, fara „doar” si „poate” una dintre acestea.
In incheiere permiteti-mi sa multumesc anticipat tuturor oamenilor de bine, care cred ca si de aceasta data vor da dovada de OMENIE, caci inca am speranta ca Bunul Dumnezeu ne va lumina mintile si calea, astfel ca ceea ce potrivnicul ar vrea sa se intample, sa putem invinge noi, cu ajutorul Maicii Domnului.
Cu deosebit respect,
Monica Andreescu
Tel: 0737 614 044  

Revin cu facturile de banca. Va multumesc din inima.
 Cu adanca recunostinta,
Monica Andreescu
 monica.andreescu@yahoo.com

Imagini de la slujba prilejuită de Hramul Bisericii Adormirea Maicii Domnului - Bredäng - Stockholm- 14.08.2011


Duminică, 14 august,  2011, începând cu ora 11:00, la biserica din Bredäng, Stockholm, păstorită de către părintele Gheorghe Borca,  a fost oficiată o Liturghie Arhierească la care a participat Prea Sfinţitul Macarie, Episcopul Europei de Nord. Hramul bisericii Adormirea Maicii Domnului a fost sărbătorit la biserica românească din Stockholm – Bredang  cu o zi mai devreme din raţiuni care au avut în vedere faptul data de 15 august a fost luni, zi în care mulţi dintre membrii comunităţii au fost nevoiţi să desfăşoare activităţile impuse de sarcinile de serviciu.
Printre invitaţii speciali s-au aflat Excelenţa Sa  Răduţa Matache, Ambasadorul  României  în Regatul Suediei  şi domnul senator Viorel Badea, ales în Circumscripţia electorală pentru românii cu domiciliul în afara ţării. Oficialiilor le-a fost înmânat de către PS Macarie , Episcopul Europei de Nord, medalia dedicată punerii pietrei de temelie a primei biserici româneşti din Scandinavia, împreună cu un apel la sprijinirea acestui proiect unic de promovare a spiritualităţii şi culturii româneşti în Europa de Nord.
După Liturghie, aşa cum a fost anunţat de către organizatori, a avut loc o tradiţională  agapă frăţească cu preparate tradiţionale de post.







Invitaţie la Hram


Iubiţi Fraţi întru Hristos!

Anul acesta, cu voia Domnului, vom sărbători  hramul bisericii noastre în  ziua de Duminică, 14 august, întrucât praznicul "Adormirii Maicii Domnului" este luni, când cei mai mulţi dintre Domniile Voastre veţi  fi la lucru.
 Sfânta Liturghie Arhierească, oficiată de PreaSfinţitul Macarie, Episcopul Europei de Nord, va începe la orele 11:00, la biserica din Bredäng.
Printre invitaţii speciali se vor afla doamna Răduţa Matache, Ambasadorul  României  în Regatul Suediei  şi domnul senator Viorel Badea, ales în Circumscripţia electorală pentru românii cu domiciliul în afara ţării.
După Sfânta Liturghie va avea loc agapa frăţească, unde sunteţi  aşteptaţi  cu drag să gustaţi preparate tradiţionale de post.

Cu binecuvântări,
Preot Gheorghe Borca
Tel:  070 - 432 19 80

Apel al familiei pr . Borca pentru salvarea proiectului primei biserici româneşti din Stockholm



Apel al familiei pr . Borca pentru salvarea proiectului primei biserici româneşti din Stockholm

DRAGII NOŞTRI,
Vă scriem în acest moment, pe care îl considerăm, fără nici cea mai mică tendinţă de exagerare, cel mai greu din viaţa noastră. Nu vă putem exprima în cuvinte cât de greu ne este şi cât de fără urmă de soluţie privim problema cu care ne confruntăm. În nici trei săptămâni, mai exact pe 25 august, avem data scandentă, fixată de Inkasso, ca să plătim datoria de 487 257 kr. pe care o avem la Swedbank, bani pe care, ştiţi cu toţii, i-am împrumutat ca să acoperim o parte din cheltuielile care au constituit demararea proiectului de construire a Bisericii de lemn.
Dacă până la această dată nu plătim banii, Kronofog se va ocupa de litigiul financiar în care vom fi cu banca, şi ştiţi cu toţii că asta înseamnă executarea silită, în cazul de faţă, ipoteca fiind pusă pe casa noastră, aceasta însemnând că vom fi, practic evacuaţi şi rămaşi fără un acoperiş deasupra capului.
Am încercat pe la toate firmele care acordă împrumut să facem o nouă solicitare de finanţare. Totul a fost în zadar.  Nici firmele cu cele mai exorbitante dobânzi nu pot face nimic pentru noi în acest sens, date fiind situaţiile repetate în care am avut întârzieri la plata diverselor facturi.
Vă rugăm, vă implorăm din adâncul sufletelor noastre, AJUTAŢI-NE!!!!!! Nu mai avem cale de ieşire din acest impas. Poate aveţi cumva cea mai mică posibilitate de a ne împrumuta, în orice condiţii şi cu orice nivel de dobândă! Poate sunt printre Voi persoane care nu au făcut împrumuturi, care pot obtine cu uşurinţă un împrumut, fie şi de la persoane fizice, sau de la firmele de care vă spuneam mai înainte, care au dobânzi foarte mari, dar care acordă în timp scurt asistenţa financiară. Acceptăm, dată fiind situaţia dezastruoasă în care ne aflăm, orice condiţii de împrumut, juristul va întocmi actele necesare, astfel ca sa nu existe suspiciuni din partea voastră.
Vă rugăm, FRAŢILOR, nu ne lăsaţi! Suntem ajunşi la o vârstă la care nu o mai putem lua de la capăt, am dat tot ce puteam da pentru ca Biserica lui Hristos să poata fi ridicată. Dacă pentru aceasta trebuie să pătimim şi pierderea casei în prag de iarnă, facă-Se voia Domnului, dar trebuie ca şi voi să ştiţi acestea, căci la drumul greu la care am pornit în urmă cu câţiva ani nu am fost singuri,  ci am făcut voia oamenilor.
Pe 15 august este data scadenta şi la factura terenului pentru noua Biserica din Bredäng, în valoare de 42 196 kr, factură care figurează şi ea tot în sistemul Inkasso. Dacă nu va fi achitată, terenul pentru care am depus atât de mult efort ca să ne fie acordat, va trebui, practic, dat înapoi. Aceasta ar însemna că, deşi au fost atât de mulţi oameni cu suflet, care au susţinut proiectul de construire a Bisericii, acesta totuşi va fi anulat. E mare păcat, dragilor, e vorba de o investiţie uriaşă, atât financiar vorbind cât şi emoţional. Căci cu toţii am crezut în acest VIS şi am depus eforturi, sentimente, speranţe... Nu putem renunţa atât de uşor, mai ales acum, când am şi anunţat Biserica suedeză că începând din octombrie slujbele noastre vor avea loc pe terenul noii Biserici, aşa cum este normal, dealtfel.
La data de 1 septembrie încep lucrările la clădirea provizorie care va servi pt slujbe până când se va ridica biserica.  Biblioteca şi mobilierul vor  fi găzduite tot acolo. La sfârşitul lunii septembrie- începutul lunii octombrie începe şi constructia bisericii de lemn.
 În continuare apelăm la bunăvoinţa tuturor să sprijine financiar aceste lucrări . Apelăm şi la cei care pot să lucreze benevol pentru sfântul lăcaş.  De asemenea, cei care lucrează în constructii si le rămân materiale, dacă pot să le aducă , până la folosire, ori la casa preotului, din Ådra, ori la locul viitoarei construcţii, după ce va fi făcută împrejmuirea. 

La prima etapă  a lucrărilor avem nevoie de voluntariat pt săpături, turnarea planşeului de ciment, materiale din domeniul contrucţiilor, ciment , scânduri, cuie, etc,.
  Firma de transport XXL va asigura transportul pt. sârma necesară la gardul bisericii. Dacă există binevoitori , este important  pot să doneze cel puţin costul unui balot de sârmă .
 Pentru orice  detalii legate de aceste subiecte puteţi obţine detalii contactându-ne la numărul de telefon 0704974663 - Elena Borca . 
Cei care doresc să dea o mână de sprijin şi să obţină constant informaţii cu privire la evoluţia lucrărilor sunt rugaţi să trimită datele de contact (e -mail şi numărul de telefon la adresa de e-mail elena.borca@gmail.com.
Domnul fie cu noi toţi!
Cu speranţa în voi,
Pr. Gheorghe şi Lenuţa Borca