Semnal de start pentru începerea lucrărilor de ridicare a primei biserici româneşti din Scandinavia

În dimineaţa zilei de 21 aprilie,
Topografii din Stockholm dau startul pentru începerea lucrărilor de ridicare a primei biserici româneşti din Scandinavia
Schiţă a viitoarei biserici româneşti din Stockholm proiectată de arhitectul Dorel Cordoş

 Specialiştii desemnaţi de autorităţile din Stockholm demarează, în dimineaţa zilei de miercuri 21 aprilie 2010, ora 9.00, operaţiunile de delimitare topografică a perimetrului destinat construirii primei biserici româneşti din lemn, cu arhitectură tradiţională maramureşeană, din Scandinavia.

 Confirmarea operaţiunilor a fost obţinută de la autorităţi în cursul zilei de luni, de către doamna Elena Borca, preşedinta Asociaţiei Culturale Româno-Suedeze Frăţia care a precizat cu acest prilej că aceasta reprezintă "prima etapă care dă semnalul de începere a lucrărilor de construcţie. Urmează îngrădirea terenului şi după aceea putem să începem lucrările".

 Având în vedere importanţa evenimentului, cei care doresc, pot să asiste la aceste operaţiuni.

 "Este un eveniment mare şi un pas important înainte, ceea ce înseamnă că în curând vor începe lucrările de construcţie. Încă o dată, rugăm pe toţi românii de suflet să nu ezite la a-şi aduce o contribuţie în ajutorul proiectului prin depuneri în contul destinat acestuia. Tot ce se face este pentru comunitatea românilor din Stockholm cât şi pentru toţi românii din Scandinavia.

 Cei care au posibilitatea să sponsorizeze cu sume mai mari sunt rugaţi să ne contacteze la numărul de telefon 0704974663 pentru că există documente juridice tipizate care atestă sponsorizarea şi care le vor fi înmânate pe baza sponsorizărilor făcute", a specificat doamna Elena Borca.

 Proiectul construirii primei biserici româneşti cu arhitectură maramureşeană în Scandinavia şi a unui complex cultural a fost demarat de Asociaţia Culturală Româno-suedeză Frăţia care a obţinut în acest scop 9000 metri pătraţi în cartierul Bredang din capitala Suediei.

 Proiectul este important atât pentru comunitatea românilor din Suedia, Stockholm, cât şi pentru toţi conaţionalii noştri, având un potenţial extrem de important pentru promovarea spiritualităţii şi a imaginii românilor în lume.

 Suma minimă cu care se poate contribui în sprijinul primei biserici româneşti din Stockholm este de 100 de coroane suedeze lunar şi care trebuie depusă în contul Asociaţiei Culturale Româno-suedeză "Frăţia" ,

- BG: 5923-7941(SWEDBANK) -

destinat proiectului, până în data de 27 a fiecărei luni, timp de un an de zile, începând cu luna în care faceţi prima depunere, cu specificaţia "DONAŢIE PENTRU RIDICAREA BISERICII".

De asemenea, se mai pot face donaţii în următoarele conturi:

Rumänsk-Svenska Kulturföreningen ”FRATIA”

Număr de cont internaţional:
IBAN / SE13 8000 0832 7990 3237 9365
BIC / SWIFT SWEDSESS
Adresa de bancă :
Swedbank AB (pub) Box 147
141 28 HUDDINGE; Sweden

Rumänska Ortodoxa Kyrkan i Stockholm

Număr de cont internaţional:
IBAN: SE09 8000 0832 7902 3561 2785
BIC / SWIFT SWEDSESS
Adresa de bancă:
Swedbank AB(publ) Box: 205
147 01 TUMBA; Sweden

Cei care doresc să utilizeze pentru donaţii şi sponsorizări transferul bancar direct din cont pot face acest  transfer cu următoarele coordonate:

 Contul Asociaţiei Culturală Româno-suedeză "Frăţia"
- BG: 5923-7941(SWEDBANK)
sau
Bankkontonr: 8327-9, 903 237 936 – 5, destinat proiectului,
sau
în contul Bisericii
– BG: 5296 – 2693 (SWEDBANK)
sau
 Bankkontonr: 8327-9, 23 561 278-5

                                                                                    
Asociaţia Culturală Româno-Suedeză "FRĂŢIA"
Web site - http://www.fratia.se/
Box: 2072 127 02 Skarholmen Org.nr. 802401-2190 Pg. 107 64 68 - 6 BG: 5923 - 7941
Tel. 08 - 531 807 44
E-mail: elena.borca@gmail.com

No comments: