Scrisoare de mulțumire adresată
Prea Sfințitului Macarie, Episcop al Europei
de Nord, din partea enoriaşilor Parohiei „Adormirea
Maicii Domnului” din Bredäng - Stockholm
Prea Sfințite Părinte Episcop,
Cu aleasă preţuire şi deosebită bucurie, enoriaşii parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Bredäng, Vă adresăm
sincerele noastre mulțumiri pentru toată grija părintească, bunătatea și
căldura dragostei pe care le arătați față de noi, Vă mulţumim
pentru susţinerea de a ridica Biserica
de lemn pentru care am luptat timp de 27
de ani la Stockholm.
Aducem mulţumiri Prea Sfinţiei Voastre
pentru binecuvântarea arhierească cu
care aţi salutat iniţiativa Preoţilor
Ioan Ruja şi Florin Balan de a sluji impreună cu părintele
Gheorghe Borca la Parohia noastră din Bredäng, spre unitate şi sporire spirituală în rândul credincioşilor.
Fără îndoială că porunca Mântuitorului din Evanghelie
“Precum Eu v-am iubit pe voi, asa si voi sa vă iubiţi unul pe altul”(In.13,34), se trăieşte în ortodoxie ca
mod de comuniune cu Dumnezeu şi cu oamenii în mod evident şi fără
făţărnicie.
Fie ca bucuria și harul sărbătorii Nașterii Domnului să Vă umple inima, iar
Mântuitorul Hristos, Arhiereul cel Veșnic, să Vă dăruiască pace în
suflet, sănătate și putere ca să ne păstoriți și să ne povățuiți întru mulți și
fericiți ani!
Dorim ca Domnul şi Mântuitorul nostru
Hristos să Vă ţină sănătos şi în bună stare şi ca nişte fii
duhovniceşti mai mici, mica noastră turmă, cerem binecuvântarea Preasfinţiei Voastre. Amin.
Întru mulţi ani Stăpâne!
No comments:
Post a Comment