Operaţiunile de delimitare topografică a perimetrului destinat construirii primei biserici româneşti din lemn, cu arhitectură tradiţională maramureşeană, din Scandinavia au fost efectute în dimineaţa zilei de miercuri 21 aprilie 2010, începând cu ora 9.00, de către specialiştii desemnaţi de autorităţile din Stockholm. Topografii Sören Broddesson şi Tommy Lundberg au trăit împreună cu cei prezenţi emoţiile declanşate de semnificaţia momentului. Au fost prezenţi la eveniment şi câţiva membri ai comunităţii românilor din Stockholm, enoriaşi ai parohiei cu hramul Adormirea Maicii Domnului din cartierul Bredang.
Deşi şampania desfăcută cu acest prilej a fost o băutură fără alcool s-a marcat astfel, în mod simbolic, primul şi cel mai important pas în etapele de construcţie ale edificiului care reprezintă o premieră în Scandinavia. Proiectul construirii primei biserici româneşti cu arhitectură maramureşeană în Scandinavia şi a unui complex cultural a fost demarat de Asociaţia Culturală Româno-suedeză Frăţia care a obţinut în acest scop 9000 metri pătraţi în cartierul Bredang din capitala Suediei.
" Evenimentul de azi marchează încă o dată faptul că Asociaţia culturală “Frăţia” este proprietara pământului de c:a 9 000 mp pe care se va construi în prima etapă prima Biserică Ortodoxă Română în Stockholm şi Scandinavia. În perspectivă, dorim ca acest sfânt locaş să unească sufletele tuturor românilor înstrăinaţi pe aceste meleaguri şi ca îndemn cred că este timpul ca în aceste momente să punem umăr de la umăr şi să arătăm fraţilor suedezi că suntem un popor cu suflet şi cu caracter, că ştim să ne păstrăm valorile culturale şi spirituale şi că suntem capabili să ne gospodărim în curtea noastră.
De aici înainte, tot ce vom construi cu mâinile noastre va fi al nostru, al întregii comunităţi. Să mulţumim lui Dumnezeu că trăim aceste momente unice din viaţă, ctitorirea unei biserici din temelie, că suntem martori oculari la astfel de evenimente unice şi să fim mândri de noi pentru că putem participa la zidirea casei lui Dumnezeu pe propriile puteri şi orice ajutor cât de mic şi din afară îl primim cu braţele deschise. Chiar dacă nu suntem o comunitate mare, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al Maicii Domnului vom izbăvi să ducem la bun sfârşit o dorinţă neîmplinită de 25 de ani. Nimic nu se face cu uşurinţă, va fi greu, vor fi ispite mari, dar cu ajutorul tuturor vom reuşi. Credinţa şi nădejdea vor fi puntea de legătură spre biruinţă. Aşa să ne ajute Dumnezeu !", a spus cu acest prilej doamna Elena Borca - preşedinta Asociaţiei Culturale Româno-Suedeze "Frăţia"
" Înalţ rugăciuni la Dumnezeu pentru poporul suedez şi aduc mulţumiri autorităţilor suedeze pentru încrederea şi înţelegerea pe care ni le-au acordat spre realizarea şi ducerea la împlinire a celor începute în urmă cu mulţi ani – ridicarea Sfântului locaş. Deasemenea mulţumesc asociaţiei Frăţia pentru frumoasa colaborare cu autorităţile suedeze şi biserica noastră, pentru reuşita de a obtine pământul, devotamentul şi dragostea creştinească pentru biserică, fără de care nu s-ar fi ajuns aici.
Au fost foarte multe etape grele cu multă nesiguranţă dar azi putem spune că nu a fost zadarnică nici o zi de zbucium, că am luptat cu inima curată şi am reusit pe deplin. Multumesc personal celor care au avut încredere în noi şi tuturor credincioşilor care au contribuit şi celor care se vor alătura spre împlinirea şi realizarea acestui proiect. Să ne rugăm la Sfânta Treime şi Maicii Domnului să ne fie înainte mergători şi să binecuvânteze inimele noastre spre înţelepciune şi dăruire să zidim Casa lui Dumnezeu curată şi cu pace.
Doamne ajută-ne!" , a precizat, în acelaşi context, în legătură cu semnificaţia momentului, părintele Gheorghe Borca, parohul bisericii cu hramul Adormirea Maicii Domnului din Bredang-Stockholm
No comments:
Post a Comment