Intensitate spirituală , tradiţii şi speranţe, în noaptea de Paşti, pentru românii din Stockholm

  Sărbătoarea creştină a Paştelui a prilejuit pentru românii din Stockholm momente cu semnificaţii deosebite, în noaptea de 3 spre 4 aprilie 2010, când, începând cu ora 12.00, la miezul nopţii, a fost oficiată slujba dedicată Învierii lui Isus Hristos, la parohia ortodoxă Adormirea Maicii Domnului din cartierul Bredang.

 Pentru sutele de credincioşi prezenţi, în acest an, slujba de Înviere a fost încărcată şi de semnificaţia specială a procesiunii tradiţionale care prin traseul parcurs a marcat în mod simbolic drumul până la locul în care a fost pusă piatra de temelie a ceea ce va fi prima biserică românească (având arhitectură tradiţională din zona Maramureş) în Scandinavia, precum şi complexul cultural care va completa ansamblul arhitectural.

Anterior, pentru procesiunea care a parcurs la miezul nopţii acest traseu a fost obţinută aprobarea autorităţilor. După primirea tradiţională a luminii la ora 12 noaptea, marcând sărbătoarea Învierii, sutele de credincioşi au parcurs cu lumânări aprinse drumul până la locul în care se va ridica biserica românească, procesiunea fiind condusă de către părintele Gheorghe Borca, cel care a rostit un discurs emoţionant şi un îndemn spiritual -în sensul sprijinirii construirii acestui obiectiv- chiar la locul în care se va înălţa edificiul.



Slujba a continuat la biserica suedeză din cartierul Bredang, spaţiu care găzduieşte în prezent activităţile religioase ale unei mari părţi a comunităţii româneşti din Stockholm. După ce procesiunea a înconjurat în mod simbolic biserica, aşa cum spune tradiţia, slujba de Înviere a reunit sutele de credincioşi în momente de intensitate spirituală autentică, fiind reînviate tradiţii păstrate de către românii stabiliţi în Suedia şi care sunt veniţi în Scandinavia din toate zonele geografice ale României.


Nu au lipsit tradiţionalele ouă roşii, vinul şi cozonacul, fără de care nu este imaginată sărbătoarea Paştelui la români. La finalul slujbei de Înviere a fost programată o masă tradiţională , agapă creştinească realizată cu sprijinul unora dintre membrii comunităţii.

No comments: