Asociaţia Culturală Româno-Suedeză Frăţia şi Activ Spirit, organizaţia de tineret a asociaţiei, au lansat recent invitaţia la o întîlnire cu scriitorul şi traducătorul Ion Miloş. Durerea poeziei şi a religiei - o tematică a conferinţei sub semnul căreia întâlnirea de vineri 16 aprilie cu poetul şi traducătorul Ion Miloş s-a transformat într-un prilej interesant de interacţiune culturală şi expunere a ideilor, atât în relaţie cu provocările intelectuale lansate de omul de cultură Ion Miloş, cât şi în ceea ce priveşte dialogul participanţilor cu acesta şi unii cu ceilalţi, pe marginea subiectelor aflate în dezbatere.
Pe lângă viziunea originală asupra rolului poeziei şi religiei în viaţa omului modern, viziune la care au achiesat o parte dintre cei prezenţi, Ion Miloş a prezentat aspecte inedite din biografia şi destinul său scriitoricesc.
Per ansamblu, în acest context, Ion Miloş a reuşit să ofere o reţetă originală pentru crearea unei dezbateri de idei şi de expunere interactivă a unor opţiuni axiologice.
Cu acelaşi prilej, ca un supliment de originalitate oferit momentului, poetul a lecturat pentru cei prezenţi câteva dintre creaţiile sale lirice.
La evenimentul susţinut de Ion Miloş în sala de conferinţe a Bisericii suedeze din Bredäng -Stockholm a fost prezent şi şeful Oficiului Consular Român la Stockholm, domnul consul Dumitru Hâncu împreună cu soţia.
Conferinţa susţinută de Ion Miloş s-a dorit a fi un punct important în cadrul programului evenimentelor ACTIV SPIRIT/FRĂŢIA, expozeul importantului om de cultură fiind anticipat şi confirmat ca reprezentând un eveniment demn de atenţia celor cu preocupări în zona creaţiei şi spiritualităţii româneşti.
Despre Ion Miloş
ION MILOS a publicat numeroase traduceri din literatura română în Suedia. Născut în 1930, în Banatul Iugoslav, Ion Miloş a făcut studii superioare la Belgrad şi la Paris (Sorbona), unde a obţinut şi licenţa de doctor în litere. Din 1964 s-a stabilit în Suedia, organizând acolo expoziţii de artă plastică şi carte, turnee ale teatrelor şi formaţiilor de dansuri populare româneşti. Este autor a peste 21 volume de versuri şi 46 de traduceri în şi din limbile română, sârbo-croată, macedoneană, suedeză. A tradus în limba suedeză din Mihai Eminescu, Lucian Blaga, Tudor Arghezi, George Bacovia, Ana Blandiana, Marin Sorescu, Geo Bogza, Emil Cioran, D.R. Popescu etc. Misionar al culturii române.
No comments:
Post a Comment