"SUPERLATIVE ROMÂNEŞTI" este genericul sub care a avut loc duminică 28 februarie, la Stockholm, începând cu ora 17.00, în sala de expoziţii a Bisericii suedeze din cartierul Bredäng , forumul cu acelaşi titlu, parte a calendarului acţiunilor "Activ Spirit", organizaţia de tineret a Asociaţiei Culturale Româno-suedeze Frăţia. Tematica a fost susţinută de Emanuel Stoica, purtătorul de cuvânt al Activ Spirit şi a propus o incursiune în lumea superlativelor româneşti reprezentate de personalităţi din domenii ale ştiinţei, artei, culturii, venind din spaţiul românesc în calitate de valori autentice oferite umanităţii. Numele unor personalităţi care reprezintă vârfuri în diverse domenii, precum Emil Cioran, Mircea Eliade, Eugen Ionesco, Constantin Brâncuşi, Henri Coandă, Nadia Comăneci, soprana Angela Gheorghiu, sunt doar câteva exemple de români remarcabili, adevărate superlative româneşti care au câştigat locuri de cinste în patrimoniul umanităţii şi care au fost evocate în contextul abordarii mai largi a tematicii mecanismelor care propulsează superlativele la locul cuvenit în societate. Subiectul a generat participarea activă celor prezenţi constituind o posibilă premiză a unei serii de expozeuri pe aceeaşi temă.
"SUPERLATIVE ROMÂNEŞTI" este şi titlul unui proiect de promovare a valorilor autentice româneşti, în curs de desfăşurare pe un blog subsecvent blogului oficial al Activ Spirit şi care se constituie într-o invitaţie la cunoaşterea adevăratelor valori oferite de români umanităţii.
Până în prezent, pe blogul ROMANIAN SUPERLATIVES, la adresa http://romaniansuperlatives.blogspot.com/ pot fi găsite prezentările a peste 40 de superlative din diverse domenii şi care au pornit pe calea afirmării din spaţiul cultural şi geografic românesc. Prezentările sunt în limbile română şi engleză, fiind completate de secvenţe audio şi video.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment