Generozitate, modestie şi altruism pentru construirea
bisericii din lemn în stil maramureşean la Bredäng, Stockholm
Importanţa
sprijinului material şi moral acordat pentru
construirea bisericii din lemn în stil maramureşean care se va ridica în
Bredäng, la Stockholm, merită a fi subliniată, de fiecare dată .
O semnificaţie deosebită o are
sprijinul material şi moral acordat de
Preasfintitul Macarie, Episcop al Europei de Nord, care a donat pentru
ridicarea bisericii din lemn în stil maramureşean suma de 3 000 coroane.
Aducem şi pe această cale, Prea Sfinţiei
sale, gânduri de recunoştinţă, urări de sănătate şi bucuria de a vedea cât
mai multe Biserici ortodoxe româneşti spre înălţare pentru comunitatea
românească din Scandinavia.
Să ne trăiţi întru mulţi ani!
Fiecare gest de
generozitate are valoare de sacrificiu personal, în contextul economic
complicat al lumii de astăzi. Există încă români credincioşi, cu un înalt
standard al respectării valorilor tradiţionale, care fac astfel de gesturi
acompaniate de modestie şi altruism.
În acest an, domnişoara
Monica Teodora Tiron a donat 10.000 de coroane pentru construirea
bisericii din lemn care se va ridica în Bredäng.
Întâmpinăm acest gest cu gânduri
de aleasă preţuire, urări de sanatate si spor de la Dumnezeu.
Asociaţia Culturală Româno-Suedeză Frăţia
Preşedinte- Elena
Borca
Parohia Ortodoxă Adormirea Maicii Domnului
Preot paroh, Gheorghe
Borca
No comments:
Post a Comment