Problematica integrării şi a multiculturalităţii sub genericul "Şocul cultural"

Activităţile "Activ Spirit", Organizaţia de tineret a Asociaţiei Culturale Româno-suedeze "Frăţia" din Stockholm, au fost caracterizate de o largă diversitate pe parcursul anului 2010. Mergând dincolo de tematicile istorice şi culturale, aspectele legate de multiculturalitate şi problematica integrarii, a comunicării în contextul contactului cu alte culturi, au fost abordate într-o formă originală, cu prilejul unui eveniment sub tematica " Şocul cultural" , organizat în colaborare cu Lernia Glogen, la data de 17 noiembrie 2010.

La eveniment au participat peste 30 de persoane. Activitatea s-a dovedit extrem de interesantă prin prisma diversităţii opiniilor exprimate, pe de o parte. Pe de altă parte, prin discuţiile şi intervenţiile participanţilor s-a subliniat conţinutul temei dezvoltată în expunerea realizată de Gabriel, preşedintele ACTIV SPIRIT.

  Printre cei prezenţi s-a aflat doamna Malena Bonier, manager proiect la Stockholm Stads Mission, una dintre cele mai puternice organizaţii cu specific social la Stockholm, instituţie care gestionează un proiect al U.E destinat migranţilor din tarile membre U.E.

  Participantii au fost persoane având apartenenţă la diverse religii si culturi ce provin de pe toate continentele globului.
 Evenimentul  s-a finalizat cu concluzia celor prezenţi că este necesară permanenţa unei atitudini pozitive atunci cind se intra in contact cu o altă cultură, precum şi evidenta nevoie a invatarii limbii locale, aspecte primordiale de care trebuie să ţină cont oricine se confruntă cu şocul cultural.

Artistul plastic Teodor Mureşan, la Stockholm



Artistul Teodor Mureşan, la Stockholm

 Artistul plasticTeodor Mureşan s-a născut la 27.10.1956 în localitatea Cojocna Jud. Cluj.
A copilărit în Valea Jiului. Acolo a început să sculpteze şi să picteze.
A absolvit Şcoala de Arte din Valea Jiului, iar în 1969 a luat premiul III pe ţară Stabilit în Bucureşti, a lucrat la Casa Poporului, Academia de Artă şi la Liceul de Arte Nicolae Tonitza
Lucrările sale au ca tematică şi sunt inspirate din istoria României şi creştinism, sunt realizate in lemn, piatră, bronz, lut, ceramică şi pictură acrilică.

 "În Suedia mă tentează piatra şi mai ales piatra de râu cu o formă definită", spune Teodor Mureşan , aflat în Suedia, din toamna anului 2010. În fiecare duminică, la biserica cu Hramul Adormirea Maicii Domnului din Bredang, Stockholm, iubitorii artelor se pot întâlni cu artistul român. Cei interesaţi de achiziţionarea lucrărilor sale ştiu acum că Teodor Mureşan poate fi contactat în Suedia la tel. 0737435816 sau la 0704974663.