Momente de spiritualitate cu Părintele Ioan Cojanu la Stockholm
Părintele Ioan Cojanu, stareţul mănăstirii Sfântul Ioan Botezătorul din Alba Iulia, a fost prezent duminică 7 martie în mijlocul comunităţii româneşti care a asistat la serviciul religios de la Biserica din Bredäng-Stockholm. După Dumnezeiasca Liturghie arhierească oficiată de către Preasfinţitul Părinte Macarie Drăgoi, Episcopul Europei de Nord, şi un sobor de preoţi în biserica la care se desfăşoară activităţile Parohiei Ortodoxe Române "Adormirea Maicii Domnului" din Bredäng-Stockholm, Părintele Ioan Cojanu a susţinut o conferinţă pe teme de spiritualitate creştină. Preasfinţitul Părinte Macarie Drăgoi, Episcopul Europei de Nord la invitaţia căruia a fost prezent monahul, a prezentat celor prezenţi personalitatea părintelui Ioan Cojanu ca fiind unul dintre duhovnicii foarte căutaţi din România, considerând că este un mare privilegiu duhovnicesc prezenţa acestuia în mijlocul comunităţii. Părintele Gheorghe Borca, parohul parohiei Adormirea Maicii Domnului din Bredang - Stockholm a adresat în încheierea prezentării un mesaj de mulţumire stareţului mănăstirii Sfântul Ioan Botezătorul din Alba Iulia. Evenimentul s-a încheiat printr-o masă pregătită de enoriaşele parohiei la are au fost invitaţi toţi cei prezenţi.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment