Asociaţia Culturală Româno-suedeză "Frăţia" demarează o campanie de sprijinire a proiectului ridicării primei biserici româneşti la Stockholm.
Această campanie este destinată obţinerii sprijinului necesar unui împrumut bancar pentru finanţarea lucrărilor de construcţie. Mărimea sumei care va fi acordată de bancă depinde şi de suma cu care va fi sprijinit proiectul, prin donaţii, pe parcursul a cel puţin un an. În acest sens, Asociaţia Culturală Româno-suedeză "Frăţia" face un apel către toţi românii de suflet pentru a sprijini financiar acest demers. Este primul demers de acest fel iniţiat de o comunitate românească într-o capitală din vestul Europei.
Proiectul este important atât pentru comunitatea românilor din Suedia, Stockholm, cât şi pentru toţi conaţionalii noştri, având un potenţial extrem de important pentru promovarea spiritualităţii şi a imaginii românilor în lume.
Campania îşi propune să mobilizeze tot românul de suflet în scopul realizării acestui obiectiv important, pe parcursul a cel puţin un an, începând cu luna februarie 2010.
Suma minimă cu care se poate contribui în sprijinul primei biserici româneşti din Stockholm este de 100 de coroane suedeze lunar şi care trebuie depusă în contul Asociaţiei Culturală Româno-suedeză "Frăţia" ,
- BG: 5923-7941(SWEDBANK) -
destinat proiectului, până în data de 27 a fiecărei luni, timp de un an de zile, începând cu luna în care faceţi prima depunere, cu specificaţia "DONAŢIE PENTRU RIDICAREA BISERICII".
Asociaţia Culturală Româno-suedeză "Frăţia" a demarat proiectul şi achită astfel toate costurile lucrării.
În "Cartea de Aur" a Bisericii şi a complexului care va deveni Centru Ecumenic în una din cele mai importante capitale europene vor figura numele tuturor ctitorilor care au contribuit la ridicarea acestui edificiu ce se doreşte o dovadă vie în lumea scandinavă şi în Europa a vitalităţii, vredniciei românilor şi a autenticelor valori milenare care i-au ajutat, încă odată, să construiască şi în vremuri de restrişte. Acest document va fi păstrat la loc de cinste, spre veşnică pomenire şi aducere aminte generaţiilor viitoare despre demnitatea de a fi român, pentru care s-au sacrificat românii de pretutindeni şi cei ajunşi în Scandinavia, la începutul acestui mileniu aducător de mult zbucium şi al unei pribegii de o dimensiune fără precedent în istoria poporului nostru.
Sprijiniţi ridicarea primei biserici româneşti din Stockholm! Faceţi o faptă bună pentru sufletul dumneavoastră şi pentru prima biserică românească din Scandinavia!
Asociaţia Culturală Româno-Suedeză "FRĂŢIA"
Web site - http://www.fratia.se/
Box: 2072 127 02 Skarholmen Org.nr. 802401-2190 Pg. 107 64 68 - 6 BG: 5923 - 7941
Tel. 08 - 531 807 44
E-mail: elena.borca@gmail.com
Rumänsk-Svenska Kulturföreningen ”FRATIA”
Număr de cont internaţional:
IBAN / SE13 8000 0832 7990 3237 9365
BIC / SWIFT SWEDSESS
Adresa de bancă
Swedbank AB (pub) Box 147
141 28 HUDDINGE; Sweden
Rumänska Ortodoxa Kyrkan i Stockholm
Număr de cont internaţional:
IBAN: SE09 8000 0832 7902 3561 2785
BIC / SWIFT SWEDSESS
Adresa de bancă
Swedbank AB(publ) Box: 205
147 01 TUMBA; Sweden
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment