Ambasadoarea României, Excelenţa Sa Răduţa Matache şi PS Macarie, Episcop al Europei de Nord, în mijlocul românilor din Stockholm, de Crăciun

 Momente deosebite pentru românii din Stockholm , sâmbătă 26 decembrie, în cadrul evenimentelor prilejuite de Crăciun, la biserica ortodoxă românească din Bredang-Stockholm. În mijlocul comunităţii româneşti de aici, cu prilejul liturghiei arhiereşti, a fost prezentă Ambasadoarea României în Suedia, Excelenţa sa Răduţa MATACHE. Serviciul religios a fost oficiat de un sobor de preoţi împreună cu PS Macarie Drăgoi, episcop al Europei de Nord.
 Concertul deosebit de colinde al corului condus de preşedinta Asociaţiei Culturale româno-suedeze Frăţia, doamna Elena Borca, a dat semnalul celorlalte evenimente cu încărcătură emoţională pentru cei prezenţi, începând de la acordarea titlului şi crucii de econom stavrofor părintelui Florin Bălan şi acordarea ediţiei noi a aceleiaşi cruci părintelui Ioan Ruja.
 Copiii au avut la rândul lor o surpriză deosebită deoarece la faţa locului a venit un talentat Moş Crăciun care, după ce a conversat cu fiecare, şi-a manifestat generozitatea prin daruri şi îndemnuri blânde la cuminţenie.
  Seara s-a încheiat prin masa tradiţională de Crăciun , prilej cu care Excelenţa Sa Ambasadoarea României în Suedia , doamna Răduţa Matache, a ţinut un discurs în cadrul căruia a apreciat în termeni pozitivi deosebiţi evenimentul precum şi meritele reprezentanţilor comunităţii, subliniind activitatea Episcopiei Nordului a Bisericii Ortodoxe Române, a P.S. Macarie Drăgoi, episcop al Europei de Nord, a părintelui Gheorghe Borca, parohul bisericii ortodoxe din Bredang, a preşedintei asociaţiei Frăţia, doamna Elena Borca, a unora dintre românii de aici, nominalizând printre alţii, pe domnul Constantin Mara.
 Cu acelasi prilej, Excelenţa Sa Ambasadoarea României în Suedia , doamna Răduţa Matache a exprimat încă odată, disponibilitatea Ambasadei de a sprijini ori de câte ori este nevoie, cetăţenii români de aici şi deschiderea faţă de comunitatea românilor din Suedia a reprezentanţei diplomatice a României la Stockholm.







6 comments:

Anonymous said...

Whats up this is kind of of off topic but I was wondering if
blogs use WYSIWYG editors or if you have to manually code with HTML.
I'm starting a blog soon but have no coding experience so I wanted to get guidance from someone with experience. Any help would be greatly appreciated!

Also visit my site :: bmi charts

Anonymous said...

whoah this weblog is magnificent i love studying your articles.
Keep up the good work! You understand, a lot of people are looking
round for this info, you could aid them greatly.



Here is my webpage :: Xength X1 Male Enhancement

Anonymous said...

Hi to every single one, it's truly a nice for me to visit this site, it contains useful Information.

My site: raspberry ketones

Anonymous said...

Hello! I just wanted to ask if you ever have any problems with hackers?
My last blog (wordpress) was hacked and I ended up losing a few months of
hard work due to no back up. Do you have any solutions to stop hackers?


Feel free to visit my web blog ... raspberry ketones

Anonymous said...

Have you ever thought about creating an ebook or guest authoring on other websites?
I have a blog based upon on the same ideas you discuss and would love to have you share
some stories/information. I know my subscribers would value your work.
If you're even remotely interested, feel free to shoot me an e mail.

Feel free to surf to my weblog - Best Male Enhancement

Anonymous said...

It's an amazing article in support of all the online people; they will get benefit from it I am sure.

Stop by my page; Buy HugeGenic