Evocarea subiectului unirii provinciilor istorice româneşti a fost un moment dedicat Zilei Naţionale a României înca din data de 29 noiembrie, în cadrul manifestarilor "ACTIV SPIRIT".
Tema a stârnit - aşa cum se putea anticipa din reacţiile anterioare ale participantilor la lecţiile de istorie susţinute de către profesorul Florin Alexandru Dănilă - pasiuni autentice şi a confirmat un lucru deja cunoscut, sensibilitatea românilor de pretutindeni la subiectele legate de istoria propriului popor.
Discuţiile legate de titlul "Unirea provinciilor româneşti. Problema Transilvaniei - o teorie fabricată şi o pseudoproblemă", au avut darul de a reliefa şi implicarea emoţionala a participanţilor, la mică distanţă de un moment aniversar, ziua de 1 Decembrie.
Semnificaţia momentului a fost, ca o coincidenţă, multiplă, având în vedere un detaliu important, Florin Alexandru Dănilă, profesor de istorie, este venit la Stockholm chiar din Capitala spirituală a României, Alba Iulia, locul cel mai plin de semnificaţii pentru Ziua Naţională a României şi pentru unirea provinciilor istorice româneşti.
Conferinţa pe teme istorice a avut loc duminicĂ, începând cu ora 16.30, la Stockholm - Bredäng fiind găzduită de sala de conferinţe a bisericii suedeze care este situată în proximitatea staţiei de metrou.
(E.S.)
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment