Stimaţi români,
Numele meu este Monica Andreescu, şi sunt casiera în consiliul Asociaţiei „Frăţia” şi enoriaşă a parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Bredäng. Întrucît nu am adresele de email ale multora dintre Dumneavoastră, am apelat la amabilitatea Elenei Borca (de care sunt convinsă că mulţi dintre cei care citesc acum aceste rânduri au beneficiat, măcar odată de când se află pe aceste meleaguri îndepărtate) pentru a mă ajuta să retransmită tuturor contactelor sale acest apel la ceea ce ne place să denumin, spiritul românesc. De a cărui existenţă, fie ca şi concept, încep sincer să ma îndoiesc, dacă imi este permisă această opinie, strict personală.
Fraţi români, unde ne este unitatea de care înaintaşii noştri erau atât de mândri? Unde ne sunt valorile noastre? Cu ce putem contracara părerea aproape unanimă a suedezilor, că suntem o naţie de hoţi şi cerşetori? Este adevărat că nu avem puterea să oprim valul de indivizi murdari şi mirosind oribil, care invadează în fiecare zi liniile de transport în comun şi care afirmă cu neruşinare că vin din România. Este adevărat că impresia societăţii suedeze despre naţia noastră cu greu va mai putea fi schimbată sau îmbunătăţită, însă nu este chiar totul pierdut. Încă mai putem face ceva pentru a nu moşteni şi copiii nostri ruşinea de a veni din România. Fiecare neam care convieţuieste în Suedia a arătat, prin propria cultură, că există. Noi, românii, de ce nu putem să arătăm că suntem un popor demn, cu o cultură veche de peste 2000 de ani, că suntem creştini, că avem cu ce sa ne mândrim? Ştiu, pentru toţi, grija zilei de mâine a devenit tot mai apăsătoare. Şi eu trăiesc din ajutorul statului suedez, dar nu despre aceasta vreau să vă vorbesc. Nu problemele şi greutăţile personale m-au făcut să scriu aceste rânduri. Ci indignarea că deşi PUTEM, fiecare cu foarte puţin, NU mai VREM să facem nimic pentru a ieşi din situaţia aceasta. De ce atâta nepăsare, Fraţilor? Când am venit în Suedia m-am bucurat enorm aflând câ există o biserică românească. Am venit plină de emoţie prima dată. Am fost întâmpinaţi, eu şi familia mea, cu aceeaşi căldură cu care ştiu că şi Dumneavoastră aţi fost primiţi, aceea a părintelui Gheorghe şi a soţiei sale. Am aflat atunci că biserica unde bunul părinte ne primea la rugăciune nu este de fapt decât un spaţiu închiriat; că multe din slujbele de care am avea nevoie cu toţii, ca nişte buni creştini ce dorim a fi, nu poate să ni le ofere, întrucât depinde în totalitate de programul bisericii suedeze. Dar toate acestea sunt convinsă că sunt chestiuni pe care le ştiţi foarte bine cu toţii. Tot aşa cum ştiţi desigur şi de demersurile făcute de părintele Borca şi de soţia sa de a construi o biserică românească, în care ne-am putea ruga în orice oră din zi sau din noapte, nu după un orar stabilit de alţii, ci chiar atunci când sufletul o cere.
Dar anii au trecut şi asist cu neputinţă la truda fără margini a acestor doi oameni, a părintelui Gheorghe şi a maicii preotese Elena. Întrebarea firească pe care mi-o pun în aceste momente de cumpănă pentru ei, este aceasta: de ce nu mai facem nimic pentru ca acest proiect să poata fi realizat? De ce i-am aruncat în această luptă, asemeni unei arene cu lei, pentru ca apoi să îi părăsim cu totii? Nu cred că au demarat toată această amplă acţiune a primirii lotului de pământ (care ştim cât de greu se câştigă în Suedia) fără a cere sfatul oamenilor. Şi nu cred că vor să construiasca biserica pentru ei înşişi. Din câte ştiu, unui preot, dogmatic vorbind, îi este suficientă o chilie de nici 2 metri pătraţi pentru a-şi îndeplini canoanele. Deci, oricât de multe calomnii s-ar auzi şi oricât de mult noroi s-ar arunca în acesti oameni, un lucru este cert: biserica nu va fi a familiei Borca. Biserica va fi şi va ramane a Românilor din Suedia. A celor care rămân aici, dar şi a călătorilor ce vin şi pleacă. Ar trebui să le fie ruşine tuturor celor care au spus, spun sau doar gândesc rău despre aceşti doi oameni simpli. Toată povestea lor de viaţă poate fi dovedită oricând, nimic din tot ceea ce spun că au pătimit de peste un sfert de secol nu poate fi tăgăduit de nimeni. Şi atunci, cu ce drept sunt acuzaţi în continuare că fură bani, că nu mai returneaza banii oamenilor?! Când au cerut diverse sume de bani cu împrumut, au mers pe buna credinţă a semenilor, care spuneau că îşi doresc ridicarea Sfântului locaş de închinăciune, care promiteau ajutor. Care ajutor a întârziat mereu să apară. Aşa au ajuns în situaţia de a ipoteca propria (şi SINGURA!!!!) locuinţă. Cu banii primiţi din donaţii şi cu împrumuri pe care tot din pensia lor le-au restituit apoi, s-au plătit în totalitate facturi. Ştim cu toţii că terenul pe care se va ridica biserica a fost primit de ceva timp. Traim cu toţii în Suedia, ştim cu toţii că odată ce îţi este garantată proprietatea, începi să fii contribuabil, indiferent dacă construieşti un zgârie-nori sau cultivi gazon, impozitul trebuie plătit. De luni de zile întrebarea care se pune părintelui este CÂND va începe construcţia bisericii. Dar nimeni nu se întreabă DACĂ s-a platit impozitul, dacă chiria la biserica suedeză, în care inca au loc Sfintele slujbe se plăteşte. Paradoxal este că există, în parte şi răspuns la aceste întrebări. Şi mai paradoxal este faptul că răspunsul la aceste întrebări este unul afirmativ, în sensul că mare parte din facturi sunt plătite. Îsi pune însă cineva întrebarea CUM? Nu sunt asa de sigură, dar voi da eu totuşi răspunsul: din pensia familiei Borca. Pensie din care, teoretic, părintele şi familia trebuie să se întreţină şi, ceea ce este cel mai important, să aibă grijă, atât cât se mai poate, de precara lor sănătate. Câţi dintre Dumneavoastră, cei care aruncaţi cu cuvinte murdare, ştiu că tratamentul părintelui, de care depinde viaţa lui, nu i-a mai fost administrat de luni bune, şi asta doar pentru ca pensia nu îi mai ajunge?! Însă, aşa cum spuneam şi mai sus referitor la problemele mele personale, nu acesta este subiectul acestor rânduri. Aşa că mă voi opri aici şi cu prezentarea problemelor personale ale părintelui Gheorghe, pentru a nu crea impresia că doresc să fac o colectă pentru întrajutorarea familiei Borca. Nici pe departe, deşi personal îi respect şi le admir toată puterea de sacrificiu, cu atât mai mult cu cât eu însămi mă întreb dacă, în locul lor, aş fi sacrificat atât de mult pentru idealul comunităţii.
Dorinţa mea cea mare este aceea de a face un apel, înainte de toate, la oprirea de orice fel, a calomniilor şi minciunilor. Este risipă de timp şi energie pe care am face bine să le canalizăm spre lucruri mult mai folositoare. În loc să stăm şi să inventăm tot felul de scenarii, referitoare la ce face familia Borca cu banii, eu propun sa facem un test: să începem toţi să ne plătim dările către Sfânta biserică (de exemplu, cultul bisericesc), apoi să vedem dacă banii noştri se duc acolo unde vrem noi să se ducă, adică la finalizarea proiectului bisericii. Mi-am permis aceasta întrucât, ca şi casier, văd cum parintele acordă, aşa cum este şi normal, o atenţie deosebită transparenţei totale a situaţiei financiare. Am totodată o rugăminte şi către oamenii de bine, cei care chiar îşi doresc cu adevărat construirea unei biserici româneşti, să nu se lase influenţaţi de vorbele urâte şi neadevărate ale câtorva indivizi, care au un scop destul de precis, acela de a retrage orice fel de sprijin, de orice fel şi de a sabota astfel, întreaga muncă a acestor doi oameni.
În Încheiere vreau să vă mulţumesc pentru timpul acordat acestei scrisori, vreau să le mulţumesc în mod special tuturor celor ce au ajutat şi ajută în continuare, cu oricât le stă în putinţă. Am întâlnit oameni care doreau să nu primească chitanţa de donaţie pentru că nu au avut posibilitatea a lăsa „decât” 100 de coroane. Ce bine ar fi dacă toţi cei ce vin la biserica din Bredäng ar vrea să dea măcar atât de fiecare dată când vin să se roage, să mai afle o informaţie referitoare la sistemul administrativ suedez, să mai schimbe o vorbă cu un compatriot sau să mai bea o cafea.
Şi nu în ultimul rând, ca să exclud din start orice bănuială că rândurile acestea nu mi-ar aparţine, aştept reacţiile Domniilor voastre atât pe adresa mea de email, cât şi la numărul de telefon: 0737 614 044.
Cu respect,
Monica Andreescu
monica.andreescu@yahoo.com
Cei care doresc să ofere sprijin ridicării bisericii româneşti din Stockholm, pot face acest lucru şi prin intermediul următoarelor conturi bancare :
Gåva Rumänska Ortodoxa Kyrkan i
Stockholm
BG: 5923 - 7941
PG: 107 64 68 - 6
